Soț care a încălcat interdicția de a se apropia de soție, încătușat de polițiști

La 31.07.2017, ora 13.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de o localnică de 32 de ani, despre faptul că, soțul ei, de 35 de ani, din aceeași localitate, i-a sustras din locuință mai multe bunuri, încălcând prin aceasta și un ordin de protecție.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, victima se află în proces de divorț cu soțul ei, motiv pentru care, a solicitat instanței de judecată și a obținut în data de 14.06.2017, un ordin de protecție, prin care, bărbatul a luat la cunoștință despre interdicția de a se apropia de soția sa la o distanță mai mică de 100 de metri.
Astfel, la 30.07.2017, ora 20.00, acesta a încălcat ordinul de protecție și a pătruns în locuința fostei soții cu intenția de a o determina să se împace.
Ulterior, în data de 31.07.2017, femeia a constatat lipsa cărții ei de identitate și a fiicei sale, precum și a sumei de 270 lei și a unor bijuterii, prejudiciul total fiind de circa 600 lei.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, bărbatul a fost identificat într-un local de pe raza municipiului Suceava, având asupra sa cele două cărți de identitate reclamate ca fiind sustrase.
În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, a bărbatului de 35 de ani, care a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat”, „amenințare” și „nerespectarea ordinului judecătoresc”, ce va fi soluționat procedural.

Reamintim că cererile pentru emiterea ordinului de protecţie pentru victimele violenţei în familie se vor judeca de urgenţă, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii. 

Conform legii, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica, ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe masuri, respectiv obligatii sau interdictii.

Sanctiunea nerespectarii ordinului
Incalcarea oricareia dintre masurile dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiunea de nerespectare a hotararii judecatoresti si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an.
In caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.