Maşină trântită într-o remorcă lăsată nesemnalizată în drum, noaptea, la Dărmăneşti


La data de 11.08.2017, ora 22.56, Secția 5 Poliție Rurală Dărmănești, a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că o femeie de 20 de ani din comuna Șerbăuți a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe raza comunei Dărmănești.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, la 11.08.2017, în jurul orei 22.45, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209D din comuna Dărmănești, pe un sector de drum în pantă, femeia de 20 de ani a intrat în coliziune față-spate cu tractorul cu remorcă încărcat cu baloți din paie, condus de un bărbat de 52 de ani și care staționa pe partea carosabilă.
În urma verificării documentelor prezentate de bărbatul de 52 de ani, polițiștii au constatat faptul că tractorul cu remorcă nu are asigurare RCA, iar remorca nu este înmatriculată sau înregistrată.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că accidentul de circulație s-a produs din cauza nerespectării obligațiilor conducătorului tractorului referitoare la staționarea acestuia pe timpul nopții pe partea carosabilă, precum și a lipsei instalației de iluminare și semnalizare luminoasă la remorcă.
Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii de 20 de ani și de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul tractorului cu remorcă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”, ce va fi soluționat procedural.
Totodată, bărbatul de 52 de ani a fost sancționat contravențional, dispunându-se reținerea certificatului de înregistrare și retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al tractorului.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.