FOTO Accident spectaculos pe Mestecăniș: trei persoane rănite după impactul dintre două mașini

La data de 07.08.2017, ora 15.44, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 17, în afara localității Pojorâta, datorită neatenţiei, un bărbat de 58 de ani din județul Tulcea, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 32 de ani din județul Bacău.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a două femei, una de 49 de ani și cealaltă de 47 de ani, respectiv a unui bărbat de 50 de ani, toți trei din județul Tulcea, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 58 de ani, care au fost transportați cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.



Niciun comentariu

Un produs Blogger.