Campania “Informare acasă! Siguranță în lume”, eveniment dedicat diasporei românești



Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Prefectura Județului Suceava organizează un eveniment dedicat diasporei românești, în cadrul Campaniei “Informare acasă! Siguranță în lume”, joi 10 august de la ora 10, la Muzeul de Istorie Suceava, în sala de conferințe, la parter.

Programul manifestării va fi precedat, la ora 9,30, de o conferință de presă, în sala de Pedagogie, tot la parterul muzeului, urmată de primirea invitaților.

De la ora 10, vor rosti alocuțiuni ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, Grațiela Drăghici, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Dan Mihai Chirică, secretar de Stat la Ministerul Afacerilor Interne, și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Comisar-şef de poliţie Adrian Petrescu, de la Agenţia Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) va prezenta, în continuare, “modalităţi de evitare a recrutării și posibilități de acţiune în cazul în care există suspiciuni cu privire la oferte de muncă, modalităţi de ieşire din situaţii de exploatare şi sesizarea autorităţilor competente”.

De la 10,45, Cristian Teodorescu-Rusoiu, șef serviciu la Departamentul Consular-Ministerul Afacerilor Externe- și Irina Maria Lăpuște, expert la același departament,  vor aduce în atenția asistenței prezentarea “Limitele asistenţei şi protecţiei consulare, importanţa documentării cetățeanului român, anterior deplasării în străinătate, campaniile de informare a cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze în străinătate pentru activităţi lucrative”.

De la ora 11 vor fi proiectate filme informative pe tematica discutată (MAE, MAI și MMJS), după care Alina Preda, consilier în cadrul Direcției Politici de Ocupare, Competențe și Mobilitate Profesională, de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) va vorbi despre “oportunităţile de reinserţie socială şi reintegrare în muncă pentru românii care vor să se întoarcă în ţară”. Începând de la ora 12,30, Marin Victor Ionescu - consilier superior la Serviciul Comunicare-Instrumente Structurale, din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) - va prezenta programul „Diaspora Start-up”.

Carmen Avram, consilier EURES, de la AJOFM – va prezenta “Modalităţi corecte de accesare a ofertelor de locuri de muncă în străinătate”. Va urma prezentarea Rodicăi Gună, inspector de muncă în cadrul Direcției Control Relații de Muncă, Inspecția Muncii, intitulată“Intermedierea și plasarea forței de muncă în străinătate prin intermediul agenților de ocupare sau a agenților de muncă temporară”.

În același cadru, vor fi și alocuțiuni cu privire la copiii românilor din diaspora: “Consecințe psihoemoționale ale migrației asupra copiilor rămași singuri acasă”, prezentare de Andreea Oana Petriciac, psiholog clinician și psihoterapeut, și Daniela Vîrvara, consilier școlar și psihoterapeut, Organizația Salvați Copiii, filiala Suceava, și “Programe de consiliere pentru copii și părinți, derulate de CJRAE Suceava”, prezentare de prof. Maria Pavelescu, director Centru Județean de Resurse și Asistență Educațională-CJRAE.

De la 13,15 este programată o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu alte instituții publice desfășoară, în luna august, campania “Informare acasă! Siguranță în lume!“, destinată “românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate”.

“Campania își propune să informeze asupra drepturilor pe care persoanele care vor să se stabilească în afara granițelor le au în țările membre UE, precum și asupra riscurilor la care se expun odată cu decizia de a munci în străinătate. De asemenea, vor fi informați în legătură cu siguranța la locul de muncă, riscurile unor boli profesionale, protecția față de abuz și exploatarea prin muncă sau orice alt tip, susținerea accesului nediscriminatoriu al lucrătorilor români pe piața muncii, precum și numerele de urgență în caz de necesitate”, au precizat reprezentanții Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Campania începe, în aceste zile, la Botoșani, Suceava și Neamț și este coordonată de ministerul menționat, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și autorități locale.

Biroul de presă al Instituției Prefectului-Județul Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.