Trimitere în judecată: Iulian Ionuț Boariu - tenativă de omor, violare de domiciliu

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului BOARIU IULIAN IONUŢ, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 224 alin.1,2 C.pen., art. 32 rap. la art. 188 C.pen. ambele cu aplic. art. 38 C.pen. şi art. 41 alin.1 C.pen..

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul Boariu Ionel Ionuţ în vârstă de 30 ani este recidivist, domiciliază pe raza municipiului Fălticeni, la locuinţa concubinei sale şi este vecin de scară cu persoana vătămată T.N. în vârstă de 59 de ani.
Între concubina inculpatului şi persoana vătămată au existat certuri legate de copiii concubinei, respectiv nepotul persoanei vătămate; în cursul zilei de 11 iulie 2017 nepotul victimei ar fi fost lovit de una dintre fetele concubinei.

Pe fondul acestui diferend, inculpatul a dorit să pună capăt certurilor ivite din cauza copiilor, astfel că în ziua de 12 iulie 2017, cu aproximaţie orele 18.00-18.30, în momentul în care se îndrepta spre domiciliu, s-a intersectat cu victima care stătea pe treptele din faţa scării blocului comun. Inculpatul i-a adresat persoanei vătămate cuvinte jignitoare, ameninţând cu acte de violenţă atât pe persoana vătămată cât şi nepotul ei. Luat prin surprindere de comportamentul inculpatului, T.N. a încercat să se ridice pentru a sta de vorbă şi a lămuri situaţia, însă inculpatul l-a lovit cu piciorul în zona pieptului. Urmare a loviturii persoana vătămată s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit la sol, lovindu-se în zona capului de suprafaţa de beton din faţa blocului.

Aparent incidentul a fost stins, în sprijinul persoanei vătămate a intervenit nepotul ei, care l-a îndepărtat pe inculpat, imobilizându-l la sol. Întrucât sângera abundent în zona capului, victima a intrat în locuinţa unde soţia lui i-a dat un prosop pentru a opri sângerarea.

În continuare, lucrurile au luat o turnură ce putea avea urmări tragice, inculpatul, dornic de răzbunare şi de a-i face rău victimei, a intrat în locuinţa sa de unde a luat un cuţit de bucătărie având dimensiunile de (cm) şi apoi a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate, aplicându-i două lovituri cu acel obiect în zona cervicală. De precizat este că în momentul premergător atacului victima se afla aşezată în bucătărie, pe un scaun, iar în momentul în care a fost agresată a avut prezenţă de spirit şi cu ajutorul prosopului cu care ţinea comprese, a reuşit să estompeze loviturile punând acel prosop în jurul gâtului. În acest context, leziunile provocate nu au fost grave şi nici penetrante. De menţionat este că în locuinţa persoanei vătămate se mai aflau soţia ei precum şi o altă persoana de sex feminin, aceasta din urmă a încercat fără succes să îl îndepărteze pe inculpat şi să îl scoată în afara locuinţei. În scurt timp în imobil şi-a făcut apariţia concubina inculpatului care a reuşit să îl calmeze, cei doi părăsind în cele din urmă imobilul.

O nepoată de-a victimei a apelat SNUAU 112 solicitând echipaje de ambulanţă şi poliţie la faţa locului.
Ulterior persoana vătămată a fost transportat de urgenţă la spitalul din municipiul Fălticeni unde a beneficiat de îngrijiri medicale.

Potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 566-SV/A2 din data de 13.07.2017 întocmit de S.M.L. Suceava, victima a suferit mai multe plăgi tăiate regiunea cervicală anterioară, plagă contuză scalp parietal stâng ce a putut fi produse prin loviri cu un obiect tăietor înţepător-tăietor (posibil cuţit) şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 12-15 zile de îngrijiri medicale. Medicii legiştii au concluzionat că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei .

În drept, faptele inculpatului Boariu Iulian Ionuţ care în seara zilei de 12 iulie 2017 cu aproximaţie orele 18:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor discuţii neprincipiale, înarmat cu un obiect tăietor-înţepător apt de a produce moartea ( cuţit de bucătărie ) a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate din municipiul Fălticeni, jud.Suceava şi a exercitat cu intenţie acte de violenţe asupra acesteia aplicându-i un număr de două lovituri cu acel obiect într-o zonă vitalaă a corpului ( zona cervicală) cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la omor prev. de art. 224 alin.1,2 C.pen şi art. 32 rap. la art. 188 C.pen., ambele cu aplic. art. 38 C.pen. şi art. 41 alin.1 C.pen.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRIM PROCUROR,
Lucian STĂNESCU

Niciun comentariu

Un produs Blogger.