miercuri, 12 iulie 2017

Sucevița: Șofer prins beat la volan la Voivodeasa

La data de 08.07.2017, ora 00.40, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au oprit pentru control autoturismul care se deplasa pe DC neclasificat, pe raza localității Voievodeasa, comuna Sucevița, condus de către un tânăr de 28 de ani, din comuna Marginea.
Întrucât emana halenă alcoolică conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu