Șeful Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, Bogdan Daniel Bulină, inculpat de DNA Suceava în dosarul șefei Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 25.07.2017, a inculpatului

BULIGA BOGDAN DANIEL, șef al Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 21 iulie 2017, inculpatul Buliga Bogdan Daniel, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, fiind audiat ca martor în cauza mediatizată prin comunicatul menționat mai sus, cu intenție, a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei în privința cărora a fost întrebat, în contradicție vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omițând totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoștință.
Concret, inculpatul a declarat că nu intenționa să folosească resursele umane și tehnice ale Serviciului pe care-l conducea pentru a o ajuta pe inculpata Stăncescu Raluca în demersul său infracțional, lucru total neadevărat, ofițerul de poliție manifestându-și disponibilitatea în acest sens de mai multe ori.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Buliga Bogdan Daniel trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
Inculpatului Buliga Bogdan Daniel i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DNA Suceava

Pe același subiect:

Niciun comentariu

Un produs Blogger.