Șcheia: Accident provocat de un șofer neatent, pe drumul comunal 74

La 28.07.2017, în jurul orei 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe DC 74, din comuna Şcheia, din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Suceava, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus în aceeași direcție de mers de o femeie de 35 de ani, din comuna Bălăceana.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto care circula regulamentar.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

IPJ Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.