Șaru Dornei: Localnic prins beat la volan, pe DC82

La 29.07.2017, ora 20.53, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe DC 82, din comuna Şaru Dornei, autoturismul condus de un localnic de 26 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

IPJ Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.