Pătrăuți: Tânăr localnic prins beat mangă la volan, pe un drum comunal

La 30.07.2017, ora 00.20, o patrulă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti, a oprit pentru control, pe un DC din comuna Pătrăuți, autoturismul condus de un localnic de 22 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.

IPJ Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.