Gura Humorului: Copilă de 14 ani s-a izbit cu bicicleta într-o mașină condusă de un șofer beat

La 29.07.2017, în jurul orei 20.50, în timp ce conducea imprudent bicicleta pe strada Cetăţii din orașul Gura Humorului, o minoră de 14 ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a acroșat un autoturism staţionat, la volanul căruia se afla un localnic de 57 de ani.
În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a minorei, care a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale, însă nu a rămas internată.
După producerea evenimentului, conducătorul auto a plecat de fața locului, fiind identificat de polițiști pe strada Ion Creangă din localitate, bărbatul de 57 de ani, recunoscând faptul că, a fost implicat în acel eveniment rutier.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovați de producerea evenimentului rutier sunt atât minora de 14 ani, care se deplasa neregulamentar, cât şi conducătorul auto, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice și a părăsit locul accidentului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

IPJ Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.