luni, 3 iulie 2017

FOTO Accident grav la Marginea. Un șofer a intrat pe contrasens și s-a izbit într-o căruță

La data de 03.07.2017, în jurul orei 17.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, un bărbat de 51 de ani, din comuna Sucevița, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, unde, a intrat în coliziune frontală cu un vehicul cu tracțiune animală.

În urma coliziunii, a rezultat rănirea unei cabaline și a conducătorului atelajului hipo, un tânăr de 21 de ani, din comuna Sucevița, care a fost transportat cu o ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

IPJ Suceava

Accident în localitatea Marginea, 3 iulie 2017. Foto: Mihaela Mitric

Accident în localitatea Marginea, 3 iulie 2017. Foto: Tünde Ciciovan

Accident în localitatea Marginea. 3 iulie 2017: Foto: Ionuț V. Băluț

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu