marți, 20 iunie 2017

Siret: Țigări descoperite într-o mașină, pe strada Alexandru cel Bun

La data de 18.06.2017, în jurul orei 19.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Siret a oprit pentru control pe strada Alexandru cel Bun din localitate, autoturismul condus de un bărbat din municipiul Suceava, în care se afla ca pasager un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate.
În urma controlului interiorului autoturismului, polițiștii au identificat 145 pachete cu ţigarete de provenienţă extracomunitară şi duty-free (2900 bucăţi ţigarete), bunuri despre care pasagerul de 36 de ani a declarat că îi aparțin.
Țigările de contrabandă în valoare de aproximativ 1.450 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, bărbatul de 36 de ani din municipiul Suceava fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”, ce va fi soluționată procedural.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu