Șase permise port-armă anulate de polițiști

La data de 10.06.2017, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au desfăşurat o nouă acţiune de verificare a deţinătorilor de arme în vederea identificării celor care nu respectă legislaţia specifică.
În cadrul acţiunii au fost verificaţi 7 deţinători de arme letale şi neletale, dar au fost efectuate controale şi în fondurile de vânătoare.
Acţiunea a vizat, în special, deţinătorii de armament şi muniţii letale/neletale, care nu au solicitat prelungirea valabilităţii permiselor de armă a căror titulari sunt şi nu au depus armele şi muniţiile la un armurier autorizat, în termenul prevăzut de lege (10 zile de la data expirării valabilităţii permisului de armă).
În cadrul acțiunii au fost întocmite 4 dosare de urmărire penală, cu privire la infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, fapte prev. și ped. de art. 342 al. 6 din Codul Penal. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei.
Totodată au fost ridicate un număr de 4 arme neletale şi 37 de elemente de muniţie.
De asemenea, poliţiştii au dispus anularea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor pentru 6 persoane.

Poliţiştii reamintesc celor care doresc să obţină permisul de port armă dar şi celor care l-au dobândit câteva aspecte legislative.

Astfel conform Legii nr. 295/2004 republicată , la Art. 25 sunt precizate condiţiile de valabilitate ale permisului de armă.
(1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.
(2) În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) iar armele destinate folosirii în condiţiile prezentei legi au efectuată inspecţia tehnică periodică.
(4) Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.

La art. 26 din acelaşi act normativ sunt precizate condiţiile exercitării dreptului de deţinere a armelor
(1) Titularul dreptului de deţinere a armelor letale are obligaţia să păstreze armele şi muniţiile înscrise în permisul de armă, asigurate astfel încât să nu permită accesul la ele al persoanelor neautorizate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Titularul dreptului de deţinere a armelor poate fi autorizat de către organul de poliţie competent teritorial, la cerere, să scoată armele deţinute în condiţiile legii din incinta locului unde acestea sunt păstrate, în următoarele situaţii:
a) cu ocazia depunerii armelor la un armurier;
b) cu ocazia schimbării locului unde sunt păstrate armele.
(3) În autorizaţia prevăzută la alin. (2) se menţionează perioada în care armele urmează să fie transportate în afara locului unde sunt păstrate, motivul pentru care acestea se transportă, traseul utilizat, destinaţia şi condiţiile în care trebuie asigurată arma în timpul transportului.
(4) În cazul în care armele sunt scoase din incinta locului unde sunt păstrate, în vederea prezentării acestora la organele competente cu ocazia prelungirii valabilităţii permisului de armă, nu mai este necesară obţinerea prealabilă a autorizaţiei prevăzute la alin. (2).

Niciun comentariu

Un produs Blogger.