Pășește în istorie - Redescoperă Cetatea de Scaun a Sucevei și domnia lui Ștefan cel Mare, 10 iunie 2017



Muzeul Bucovinei Suceava desfăşoară în data de 10 iunie 2017, la Cetatea de Scaun a Sucevei, activităţile proiectului educaţional-concurs PĂŞEŞTE ÎN ISTORIE – REDESCOPERĂ CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI ŞI DOMNIA LUI ŞTEFAN CEL MARE.

Proiectul educațional-concurs, structurat pe teme din istoria Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a domniei lui Ștefan cel Mare, face parte dintr-o serie de proiecte de educație muzeală pe care Muzeul Bucovinei le desfășoară în acest an. Tematica şi activităţile proiectului de educaţie muzeală se adresează, de această dată, elevilor din clasele V-VI de la școlile din judeţul Suceava.

Pe parcursul zilei de 10 iunie 2017, începând cu ora 11, şase echipe de elevi, de la mai multe şcoli din Suceava, se vor întrece în probe precum: completarea de texte lacunare cu date istorice, rezolvarea unui puzzle cu reprezentarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, răspunsuri la întrebări de cultură generală pe teme din istoria Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a domniei lui Ştefan cel Mare, rezolvarea unui rebus cu aceeași tematică, probă de orientare într-un labirint prin care domnitorul Ştefan cel Mare este condus către Cetatea de Scaun a Sucevei.

În urma jurizării, echipele participante vor fi premiate de către organizatori.

Scopul proiectului educațional este acela de îmbogățire, prin intermediul probelor de perspicacitate şi a jocurilor interactive, a cunoștințelor şi noţiunilor despre Cetatea de Scaun a Sucevei şi a domniei lui Ştefan cel Mare, implicit atragerea publicului tânăr către muzeu, ca variantă de petrecere a timpului liber.

Copiii participanți la concurs și coordonatorii acestora vor beneficia de vizitarea gratuită a noilor expoziţii permanente, amenajate în urma amplului proces de reabilitare, consolidare şi amenajare a Cetăţii de Scaun, în care high-tech-ul se îmbinată incitant cu decorul medieval şi asigură interactivitatea şi materialul informativ despre principalele activităţi din perioada medievală în fortul muşatin. Vizitatorii vor fi însoțiți de ghizi virtuali în încăperile cetăţii de la care vor primi informaţii despre boierii moldoveni, tezaurul Moldovei, monetăria cetăţii, armele medievale din Moldova, paraclisul domnesc, turnul de apărare, sala „Ştefan cel Mare” şi nu în ultimul rând, vor putea afla impresii ale străinilor care au poposit sau doar au trecut pe la cetatea Sucevei în perioada ei de glorie.

Aşteptăm susţinătorii echipelor dar şi publicul interesat să petreacă câteva ore de relaxare, redescoperind prin joc şi interacţiune istoria Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a domniei lui Ştefan cel Mare.

Iuliana Roşca
şef birou Educaţie, Marketing şi Comunicare
Muzeul Bucovinei

Niciun comentariu

Un produs Blogger.