joi, 22 iunie 2017

Dorna Arini: Localnic beat la volan a sesizat poliția că o piatră i-a spart parbrizul

La 21.06.2017, ora 08.30, în timp ce acționa pe DJ 174, pe raza comunei Dorna Arini, o patrulă din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, a fost sesizată de un localnic de 43 de ani, despre faptul că, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 174, în locul numit „Dealu lui Monac”, s-a intersectat cu un TIR, iar de la roțile acestuia a sărit o piatră, care i-a spart parbrizul.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, autoturismul prezenta mai multe avarii la caroserie, sens în care, s-au impus cercetări cu privire la împrejurările producerii evenimentului.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, în jurul orei 08.39, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu