Deputații Iulian Bulai și Cristina Iurișniți prezintă la Fălticeni activitatea USR în Parlamentul României

Parlamentarii USR Iulian Bulai și Cristina Iurișniți se vor afla vineri, 16 iunie 2017, la Fălticeni. USR Suceava invită membrii și simpatizanții USR din zona Fălticeni, la întâlnirea ce va avea loc de la ora 17:00, la „Matador” vis-a-vis de cinema. Evenimentul include prezentarea activității parlamentare a deputaților Uniunii Salvați România dar și discuții libere pe teme de interes civic și administrativ.

Iulian Bulai este deputat USR de Neamț, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă și vicepreședinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați. Foarte prezent în viața comunității și cunoscut pentru opiniile sale, Iulian Bulai activează în teritoriu prin Birourile parlamentare din Roman și Piatra Neamț, dar este interesat să reprezinte și județul Suceava. De altfel, deputatul USR Iulian Bulai este prezent la Suceava cel puțin o dată pe lună.

Cristina Iurișniți este deputat USR de Bistrița și membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport. Pentru că Suceava nu are un parlamentar USR, Cristina Iurișniți, alături de Iulian Bulai, își oferă sprijinul cetățenilor județului nostru care găsesc în USR partidul ce-i reprezintă.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.