joi, 1 iunie 2017

Copaci tăiați ilegal într-o partidă de pe raza Ocolului Silvic Iacobeni



O echipă de control a Gărzii Forestiere Suceava a verificat un parchet de exploatare forestieră de pe raza Ocolului Silvic Iacobeni, chiar în ziua în care lucrările se terminaseră iar parchetul trebuia să fie reprimit. Partida respectivă a fost constituită în fondul forestier proprietate a Statului și a fost autorizată spre exploatare unui operator economic.

După verificarea a circa 80% din cele 7 ha de pe care s-a exploatat masa lemnoasă, s-a constatat că au fost tăiați ilegal 8 arbori, din cei care nu erau destinați exploatării, cu un volum cumulat de peste 6 mc. Cel mai probabil, materialul lemnos tăiat ilegal a fost trasportat odată cu cel pus în valoare legal.

Deoarece, la data controlului, nu se finalizase încă predarea parchetului de la cel care a exploatat partida la pădurarul care să asigure paza pădurii, răspunderea pentru tăierea ilegală de arbori este în sarcina operatorului economic. Va fi verificat, însă, și modul în care s-au efectuat controalele din timpul exploatării și dacă s-au luat de către administratorul pădurii toate măsurile pentru prevenirea acestor tăieri ilegale.

Verificările vor continua până la parcurgerea întregii suprafețe. La finalizarea acestor verificări se vor lua măsurile de sancționare prevăzute de legislația în vigoare.

Cei care exploatează material lemnos în partizi legal constitute trebuie să înțeleagă că aceste partizi nu sunt o pavăză pentru săvârșirea de infracțiuni silvice și că faptele lor pot fi depistate și sancționate oricând.

Inspector șef,
Mihai GĂȘPĂREL

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu