miercuri, 10 mai 2017

URB Rulmenţi Suceava, profit de 183.505 de lei, la afaceri de 3,23 mil. lei în primul trimestru

URB Rulmenţi Suceava (URUL), producător şi comerciant de rulmenţi, a raportat o cifră de afaceri de 3,23 milioane lei în primul trimestru al anului, în creştere cu 20,43% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi un profit de 183.505 de lei, în scădere faţă de profitul de 234.870 de lei înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Veniturile din exploatare în perioada ianuarie-martie s-au ridicat la 2,85 mil. lei, în creştere uşoară, de 3,54% faţă de perioada similară a anului trecut, iar cheltuielile totale de exploatare au fost de 2,67 mil. lei, faţă de 2,55 mil. de lei în perioada ianuarie-martie 2016.

Capitalizarea bursieră a URB Rulmenţi Suceava (URUL) este de 4,51 milioane lei, iar preţul unei acţiuni este de 0,4 lei.

Conform datelor furnizate de Bursa de Valori Bucureşti, compania este deţinută în proporţie de 60,5% de compania Bad Rulmenţi, în timp ce Ciad Bucureşti are o participaţie de 19,04%, iar SIF Moldova (SIF 2) are o deţinere de 15,87%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital alternativă AeRO.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu