luni, 8 mai 2017

Șcheia: Măsuri dispuse după ședința ATOP

În urma desfășurării ședinței ATOP din data de 04.05.2017, la sediul Primăriei Șcheia, la care au participat primarul, viceprimarul, membrii consiliului local al comunei Șcheia, reprezentanți ai comunității, s-au desprins și comunicat următoarele măsuri cu caracter de recomandare, astfel:

1) suplimentarea dispozitivului de ordine publică existent la nivelul comunei, concomitent cu realizarea unor campanii de prevenire a faptelor antisociale, identificarea și prinderea persoanelor suspecte de săvârșirea de infracțiuni, zilnic pe trei schimburi, cu câte 3 patrule mixte (polițiști/jandarmi);

2) includerea în dispozitivul existent de lucrători de poliție în intervalele orare 1900-2300 și 0100-0400 a lucrătorilor de poliție de la SAS, precum și a altor structuri de poliție, cum ar fi poliția judiciară;

3) constituirea unei patrule de jandarmi care să patruleze zilnic în localitate, pe 3 schimburi;

4) contactarea unei societăți specializate pentru întocmirea proiectului și instalarea sistemului de supraveghere video în localitate, primăria având alocat buget pentru acest sistem;

5) instalarea rețelei de iluminat public pe drumurile de acces în zonele în care se comit fapte antisociale

6) întocmirea unei situații privind locuințele care nu au autorizație de construcție, realizarea unei evidențe privind numărul locuitorilor de etnie rromă;

7) desfășurarea unor acțiuni privind finalizarea anchetelor sociale în vederea prestării muncii în folosul comunității;

8) desfășurarea unor acțiuni specifice pe linie de ISU și Garda de Mediu Suceava în zonă pentru prevenirea incendiilor, folosirea cauciucurilor pentru ardere și a altor materiale în atmosferă;

9) desfășurarea unor acțiuni comune de către DGASPC Suceava cu administrația locală, poliție pentru identificarea și luarea unor măsuri procedurale în privința minorilor care sunt folosiți la comiterea faptelor antisociale, precum și sancționarea părinților/tutorilor acestora;

10) încadrarea celor 3 funcții vacante din cadrul Postului Comunal de Poliție Șcheia, în organigramă fiind prevăzuți 11 lucrători.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu