marți, 23 mai 2017

Participare USV la faza națională a Concursului studențesc de mecanică

În perioada 18-20 mai 2017 s-a desfășurat cea de a 8-a ediție a Concursului studențesc de mecanică „Andrei Ioachimescu”, faza națională. Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași și a reunit 60 de studenți și 20 de cadre didactice din 12 centre universitare: Academia Tehnică Militară din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea din Piteşti, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti , Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu doi studenți, obținând o mențiune la Profilul Mecanică 1- studentul Zelionii Vasile, anul I Mecatronică.

Acest concurs profesional, echivalent cu olimpiadele naţionale din învăţământul preuniversitar, este unul dintre puţinele la care se organizează o fază naţională, care angrenează toate centrele universitare tehnice. Totodată, el reprezintă una dintre manifestările naţionale care contribuie la stimularea competitivităţii în rândul studenţilor.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu