luni, 22 mai 2017

Fântânele: Un șofer beat s-a izbit cu mașina într-un gard

La data de 15.05.2017, ora 19.10, I.P.J. Suceava a fost sesizat despre faptul că, pe raza comunei Fântânele, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este sub influența băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 15.05.2017, în jurul orei 18.30, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe DJ 290, un tânăr de 25 de ani din comuna Grănicești, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
Din accident, a rezultat avarierea gardului și a autoturismului.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu