Vatra Dornei: Localnic cu permisul reținut, depistat la volanul unei mașini cu țigări de contrabandă

La data de 06.04.2017, în jurul orei 12.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe strada Argestru din localitate, autoturismul condus de un localnic de 67 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reținut.
Totodată, în urma verificării autoturismului, polițiștii au identificat în interiorul acestuia 100 de pachete de țigări, de proveniență extracomunitară, despre care, bărbatul a declarat că le-a achiziționat de la o persoană necunoscută din municipiul Rădăuți și intenționa să le utilizeze pentru consum propriu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat” și ”contrabandă”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.