Trimitere în judecată: Ilie Gherman, fost primar al comunei Slatina - fals intelectual în formă continuată



Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au dispus la data de 28.03.2017 trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului GHERMAN ILIE pentru infracţiunile de „fals intelectual în formă continuată”, prev. de art. 321 alin. 1 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C. pen. (11 acte materiale), „participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată sub forma instigării”, prev. de art. 52 alin. 3 din C. pen. rap. la art. 321 alin. 1 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C. pen. (11 acte materiale), „instigare la săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată”, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C. pen. (11 acte materiale), „instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată”, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C. pen. (11 acte materiale) şi „instigare la săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot în formă continuată”, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 387 alin. 1 lit. a din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C. pen. (10 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C. pen. reţinându-se în sarcina acestuia faptul că în perioada martie – aprilie 2016, în vederea câştigării unui număr mai mare de voturi, a abordat direct sau indirect un nr. de 11 persoane pe care le-a convins să îşi stabilească reşedinţa în com. Slatina, jud. Suceava pentru a dobândi astfel drept de vot în această localitate, sens în care împreună cu doi funcţionari din cadrul Primăriei com. Slatina au emis un nr. de 11 adeverinţe care atestau în mod nereal că titularii acestora deţin fiecare câte un imobil tip locuinţă pe raza loc. Herla din com. Slatina, cu care figurează înscrişi în evidenţele primăriei.

Persoanele menţionate în aceste adeverinţe şi care au calitatea de inculpaţi în cauză, s-au prezentat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Fălticeni unde au solicitat stabilirea reşedinţei în sat Herla, com. Slatina, cererilor tipizate fiindu-le ataşate adeverinţele menţionate, întocmite în fals iar acestea au fost admise şi făcute menţiunile necesare în baza de date apoi în actele de identitate.

La data de 05.06.2016 zece inculpaţi au votat în cadrul Circumscripţiei Electorale nr. 93 Slatina, deşi nu aveau acest drept având în vedere modul fraudulos în care au obţinut reşedinţa în această localitate.

Dosarul a fost înaintat instanţei de judecată la data de 30.03.2017.

Precizăm că trimiterea în judecată a unei persoane este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Purtător de cuvânt,
PROCUROR
Şincari Marinel Ionuţ

Niciun comentariu

Un produs Blogger.