joi, 20 aprilie 2017

Sucevița: Șofer fără permis, urmărit de polițiști pe o distanță de șapte kilometri pe drumul comuna Voivodeasa

La 16.04.2017, ora 01.30, în timp ce acționa pe raza comunei Sucevița, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe DC 44 Voievodeasa, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 7 km, ocazie cu care, ajuns pe un teren viran, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit în fondul forestier din apropiere.
În autoturism, polițiștii au identificat o minoră de 15 ani, din comuna Sucevița, care a declarat faptul că, prietenul ei a venit la ea cu autoturismul, însă, în momentul în care a observat autospeciala de poliție, tânărul nu a oprit, deoarece nu deține permis de conducere.
Ulterior, în urma activităților operative întreprinse de polițiști, conducătorul auto a fost identificat pe raza comunei Sucevița ca fiind un tânăr de 19 ani, din comuna Bilca, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.
În urma verificării documentelor autoturismului, polițiștii au constatat faptul că, acesta are ITP expirat din 27.03.2013, iar RCA-ul expirat din 01.11.2012, motiv pentru care, conducătorul auto a fost sancționat contravențional.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu