Povestea scrierii și a intrumentelor de scris - atelier de caligrafie la Muzeul de Istorie



În perioada 24 – 28 aprilie 2017, în vacanţa de primăvară, Muzeul Bucovinei derulează proiectul educaţional POVESTEA SCRIERII ŞI A INSTRUMENTELOR DE SCRIS – atelier de caligrafie.

Activităţile proiectului se vor desfăşura zilnic, între orele 10,30 - 13,30 în Sala de Pedagogie Muzeală a Muzeului de Istorie Suceava.

Proiectul Povestea scrierii și a instrumentelor de scris - atelier de caligrafie se adresează copiilor din clasele a III-a, a IV-a şi a V-a din judeţul Suceava care doresc să-și îmbunătățească îndemânarea caligrafică, indiferent de pregătirea anterioară sau afinitățile spre caligrafie. În cadrul atelierului, elevii se vor familiariza cu noțiuni despre istoria și evoluția scrierii și a instrumentelor de scris și vor experimenta scrierea pe hârtie specială, utilizând diverse instrumente de scris: toc, pană sau cărbune. Îndrumaţi de specialiştii muzeului, copiii vor crea semne grafice (linii, bastonașe, figuri etc.) cu diverse ustensile de scriere, după care vor dezvolta litere şi vor decora majuscule – inițiale stilizate, ca în vechile documente existente în colecţiile muzeului. De asemenea, copiii vor vedea și o mini-expoziție cu instrumente de scris din colecția Muzeului de Istorie.

La finalul atelierului copiii vor caligrafia, pe hârtie specială, o invitație la Muzeul de Istorie adresată părinților, bunicilor sau prietenilor. În data de 28 aprilie, începând cu ora 14.00, părinții, bunicii, colegii şi publicul larg sunt invitaţi să admire lucrările realizate de copii pe parcursul atelierului de caligrafie.

Înscrierea participanţilor se va face pe baza fişelor de înscriere, în limita locurilor disponibile. La atelier se pot înscrie un număr maxim de 20 participanţi/zi. Data limită de depunere a fişelor de înscriere este prelungită până pe 20 aprilie 2017. Ocuparea locurilor se va face în ordinea înscrierii.

Scopul proiectului este promovarea şi cunoaşterea patrimoniului cultural deţinut de Muzeul de Istorie Suceava prin facilitarea accesului elevilor la activităţi de învăţare nonformală legate de istorie, dezvoltarea abilităţilor în domeniul caligrafiei, stimularea elevilor spre creativitate.

Informaţii suplimentare despre proiect şi fişele de înscriere se pot obţine de la Muzeul Bucovinei, strada Ştefan cel Mare nr. 33, Suceava, telefon 0230-216439, interior 116, Biroul Educaţie Marketing şi Comunicare.

Iuliana Roşca
Şef birou Educaţie, Marketing şi Comunicare
Muzeul Bucovinei

Niciun comentariu

Un produs Blogger.