Noi cuantumuri ale burselor pentru doctoranzi

Începând cu semestrul al II-alea al anului universitar în curs, prin aprobarea Senatului, studenții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava beneficiază de un nou Regulament cadru privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin social. Acesta face referire la criteriile, tipurile de burse și cuantumurile acestora, valabile pentru studenții de la ciclurile universitare de licență și masterat: burse pentru stimularea performanței, burse sociale, burse sociale ocazionale, bursa de excelență „Ștefan cel Mare”, burse speciale de performanță, burse pentru stargii universitare și postuniversitare, precum și alte tipuri de burse speciale sau forme de sprijin financiar.

În ceea ce privește bursele pentru studenții din ciclul universitar de doctorat, modificările au fost stabilite de Ministerului Educației Naționale și transmise universităților printr-o Notă, după cum urmează:
Anul I de studii – 1450 lei/lună;
Anul II de studii – 1450 lei/lună;
Anul III de studii – 1680 lei/lună;
Anul IV de studii – 1680 lei/lună.

Aceste noi cuantumuri ale burselor pentru doctoranzi sunt valabile, de asemenea, de la începutul semestrului al II-lea al anului universitar 2016/2017.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.