Măsuri de apărare împotriva incendiilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Obiective de importanţă deosebită în patrimoniul culturii naţionale şi universale, lăcaşurile de cult adăpostesc sau reprezintă opere de artă, realizări tehnice şi ştiinţifice de excepţie, valori arhitecturale sau istorice unicat, multe dintre acestea de neînlocuit în caz de pierdere sau deteriorare.
Fiind foarte vulnerabile la incendii, fum şi apă, un incendiu produs în aceste instituţii ar putea să le distrugă definitiv sau să conducă la executarea unor lucrări de restaurare migăloase şi costisitoare.

Pericolul generat de incendii la acest tip de obiective este determinat de următoarele particularităţi:
  • multifuncţionalitatea obiectivului, corelată cu o largă şi eterogenă categorie de ocupanţi şi implicit cu pericole specifice de incendiu (biserica unde se desfăşoară slujbe religioase, prăznicare, săli de expunere, muzee, săli de depozitare a obiectelor de patrimoniu, ateliere de pictură, ateliere de fabricare a lumânărilor, sectoare zootehnice, etc.);
  • existenţa unui număr mare de materiale uşor combustibile;
  • existenţa unor reţele electrice de iluminat şi forţă ramificate, uneori îmbătrânite şi suprasolicitate de cele mai multe ori, a unor diverse sisteme de încălzire – de la sobe cu acumulare de căldură şi până la centrale termice electrice, fiecare cu pericole specifice de incendiu;
  • nerespectarea, de către personalul monahal, precum şi de către vizitatori, a normelor de prevenire a incendiilor.
Problematica apărării împotriva incendiilor a aşezămintelor de cult trebuie să se afle în permanenţă în atenţia factorilor responsabili, deoarece multe dintre acestea reprezintă valori naţionale şi sunt parte integrantă a patrimoniului cultural, datorită valorii intrinseci şi a operelor de artă ce se află în păstrarea mănăstirilor şi bisericilor, fapt pentru care una din priorităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava este de a preîntâmpina apariţia unor eventuale incendii.

O atenţie deosebită este acordată regulilor care trebuiesc urmate, pentru a se evita izbucnirea unor incendii în lăcaşurile de cult. Cu atât mai mult cu cât, din cauza tipului construcţiilor, a mobilierului specific, a finisajelor interioare, precum şi a vechimii amenajărilor care însumează, uneori, decenii sau secole de la ctitorie, acestea reprezintă o mare vulnerabilitate la incendii. În incintele publice există deseori mari aglomerări de persoane în spaţii restrânse, cu posibilităţi reduse de evacuare în caz de incendiu. Din aceste considerente, riscul de incendiu nu poate fi neglijat în cazul bisericilor şi mănăstirilor, iar luarea unor măsuri eficiente de protecţie la foc, de către preoţi şi alte persoane implicate în buna desfăşurare a activităţii acestora, devine o obligaţie.

În perioada SĂRBĂTORILOR PASCALE, când bisericile sunt frecventate de un număr sporit de credincioşi, pentru evitarea incendiilor, se recomandă:
  • aducerea la cunoştinţa credincioşilor, de către slujitorii bisericii, a regulilor ce trebuie respectate în biserică, în vederea prevenirii incendiilor (în special privind utilizarea lumânărilor la slujbe, a utilizării candelelor) şi privind modul de comportare în cazul izbucnirii unui incendiu în biserică, în scopul evitării panicii;
  • nepermiterea accesului credincioşilor în biserici peste capacitatea acestora, în scopul evitării producerii blocajelor la o eventuală evacuare forţată;
  • amenajarea unor locuri special destinate pentru arderea lumânărilor, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu apă sau nisip şi supravegherea acestora în permanenţă şi amplasarea acestora la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile;
  • verificarea şi interzicerea exploatării instalaţiilor şi aparatelor electrice, de încălzire, ventilare, de paratrăsnet, etc. cu defecţiuni sau improvizaţii;
  • verificarea şi menţinerea în stare de fucţionare a instalaţiilor de iluminat contra panicii şi a celor de evacuare în caz de urgenţă;
  • verificarea sistemelor de închidere la uşi, care de preferinţă ar trebui să se deschidă spre exterior, în scopul evitării blocării acestora;
  • evacuarea din interiorul lăcaşurilor de cult, înainte de începerea slujbelor religioase cu public, a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate de pardoseală şi menţinerea, în permanenţă în stare liberă a căilor de evacuare.
  • dotarea corespunzătoare cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu şi verificarea la termene a celor existente, dar şi instruirea personalului în utilizarea acestora;
  • păstrarea unei distanţe de siguranţă între lumânările aprinse ţinute în mână şi persoanele din apropiere, pentru a nu incendia din neatenţie hainele sau podoaba capilară ale acestora;
  • curăţarea cimitirelor de vegetaţia uscată din jurul mormintelor pentru evitarea aprinderii acesteia de la lumânări;
  • evitarea blocării căilor de acces rutier către lăcaşul de cult prin parcarea autoturismelor personale în curtea interioară sau străzile adiacente;
  • păstrarea accesului facil la sursele de apă pentru incendiu din jurul lăcaşelor de cult;
  • verificarea şi toaletarea arborilor din zona de trecere a enoriaşilor în scopul evitării accidentării acestora datorită ruperii crengilor uscate;
  • stabilirea din rândul personalului monahal sau a altor persoane a unor echipe de intervenţie în prima urgenţă în caz de incendiu şi instruirea acestora;
  • anunţarea oricărui incident apărut pe acestă linie, din prima fază, prin sistemul unic de urgenţă 112.
Despre producerea unor evenimente neplăcute spunem şi noi ca toţi creştinii ,,Doamne fereşte”, dar să nu uităm că cel ce este pregătit nu va fi niciodată luat prin surprindere.

Urăm tuturor cetăţenilor un ,,Paşte fericit!” şi să nu aibă nevoie de intervenţia pompierilor.

INSPECTOR ŞEF
General de brigadă
Dr. Ion BURLUI

Niciun comentariu

Un produs Blogger.