Incendiu în localitatea Băneşti

Incendiu în localitatea Băneşti
05.04.2017, ora anunțării la 112 - 21:58

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele, au intervenit cu 4 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Băneşti, comuna Fântânele.
La sosirea echipajelor, ardea violent acoperişul unei construcţii corp comun, ce îngloba o bucătărie de vară, o şură şi o magazie, existând pericolul de propagare la casa de locuit.
Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unei femei (78 de ani), care a suferit un atac de panică, şi unui bărbat (38 ani), care s-a intoxicat cu fum. Ulterior, femeia a refuzat transportul la spital, dar bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Au ars acoperişul corpului comun pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi şi şura, în totalitate, pe 50 de metri pătraţi. Au mai fost afectate de foc circa 2 tone de cartofi, o tocătoare de furaje şi pereţii bucătăriei.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:30, iar pompierii au salvat construcţiile învecinate.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.