duminică, 23 aprilie 2017

Dolhești: Șofer beat a refuzat recoltarea probelor de sânge pentru că-i este frică de ace

La data de 23.04.2017, ora 03.10, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Preutești desfășurând activități în cadrul unei acțiuni pe linie de depistare a conducătorilor auto ce conduc autovehicule sub influența alcoolului au oprit în trafic pe raza satului valea Bourei, comuna Dolhești autoturismul condus de către un bărbat de 30 ani din Pașcani, județul Iași.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea indicată de acesta fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La spital, în prezența cadrelor medicale, conducătorul auto a refuzat să-i fie prelevate probe biologice motivând că-i este frică de ace.
Fiind verificat în bazele de date, conducătorul auto nu figurează cu permis de conducere eliberat de autoritățile române, acesta prezentând un permis eliberat de către autoritățile engleze.
În speță s-a întocmit dosar penal urmând a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul de prelevare de mostre biologice”.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu