Concert Pascal susținut de Corala „Ciprian Porumbescu” și invitații



În spiritul sărbătorilor pascale, corala mixtă „Ciprian Porumbescu” din Suceava alături de invitații săi, va susține pe 9 aprilie, în Duminica Floriilor, de la ora 17:00, un concert de muzică sacră și pricesne. Evenimentul va avea loc în incinta bisericii de lemn „Sfânta Ecaterina” din Suceava (ieșirea din oraș înspre Moara, pe partea dreaptă). Intrarea este liberă.

Membrilor coralei li se vor alătura îndrăgiții interpreți populari Andreea Chisăliță și Valentin Bertea, care vor împărtăși din sensibilitatea cântului religios și vor interpreta cu suflet curat pricesne culese din tradiția bisericilor parohiale românești din vechime.

Invităm sucevenii să își deschidă sufletul în preajma marelui praznic al Învierii Domnului și să aibă parte de 2 ore de mângâiere sufletească, în rugăciune și armonii de pace, departe de iureșul orașului și ritmul zgomos al vieții cotidiene. În mijlocul naturii, în mica biserică de margine de oraș cu praznicul Sfintei Mucenițe Ecaterina, invităm credincioșii să înțeleagă postul dincolo de jertfă și nevoință, prin gingășie și frumusețea adusă de acordurile pricesnelor și cântărilor liturgice.

Cântările pascale vor sta și de această dată sub bagheta maestrului dirijor pr. prof. Lucian-Ionuț Tablan-Popescu. Repertoriul va introduce publicul în ambientul Sărbatorilor Pascale prin piese de factură religioasă și va aduce deopotrivă parfumul muzicii prin pricesne culese, adaptate și atent păstrate în tezaurul muzical autohton prin influența bisericii în arta muzicală.

Scopul acestui eveniment este de a duce mai departe meșteșugul muzicii liniare, care bucură ascultătorul și îl mișcă întreit, ca împletire de poezie, rugăciune și armonie muzicală. Ne dorim ca în preajma sărbătorii Învierii Domnului, să purtăm credincioșii într-un înalt zbor spiritual, care să îi pregătească de primirea veștii acestui mare praznic împărătesc, prin cântări spre folosul atât al celui care cântă cât și al celui care ascultă.

Priceasna (din slavonă prĕčĩstĩna - „preacurată”) este (în sens restrâns chinonic) un imn, cântare bisericească ortodoxă care acoperă intervalul din timpul Sfintei Liturghii în care preotul şi respectiv credincioşii se cuminecă (împărtăşesc) cu Sfintele Taine. Denumirea a devenit ulterior generică pentru o gamă largă de cântece aparţinând folclorului religios românesc. Pricesnele au un conţinut tematic variat, centrat în special pe comportamentul moral creştin, rugăciune de iertare şi mulţumire şi laudă la adresa lui Dumnezeu, a Preacuratei Fecioara Maria şi a sfinţilor. Sunt cântate cu precădere în bisericile parohiale de către credincioşi, iar in ultimul timp, au devenit parte a repertoriului multor artişti populari consacraţi.

***
Corala mixtă „Ciprian Porumbescu” a Asociației Culturale "Creștinii Bucovinei" din Suceava face parte astăzi din cele mai importante asociații muzicale din România. Întemeiată în 1865 de compozitorul romantismului românesc și mare apărător al unității naționale românești, Ciprian Porumbescu și de profesorul de muzică al acestuia, Ștefan Nosievici, corala s-a dedicat încă de la început promovării moștenirii muzicale românești, fie ea de sorginte religioasă, laică sau de formare spirituală a publicului. Din repertoriul de bază al Coralei „Ciprian Porumbescu” fac parte mai ales cântece clasice, bisericești și cântări liturgice, arii din opere, șansonete și cântece laice.

Timp de un secol și jumătate tradiția muzicii corale bucovinene s-a perpetuat în varii forme, ajungând ca în epoca ante și post decembristă să activeze în Suceava un cor profesionist, Ciprian Porumbescu, parte a uniunii muzical dramatice de sub egida ansambului omonim.

În contemporaneitate, formația corală a fost reînființată sub bagheta preotului profesor Lucian-Ionut Tablan-Popescu, după ce acesta a preluat cârma corului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ca absolvent al Academiei Gheorghe Dima din Cluj și ca profesionist al artei dirijorale, părintele Tablan a reușit să se impună rapid pe scena muzicală locală, ulterior regională și națională, depășind chiar granițele țării cu peste 150 de premii și medalii la concursuri corale românești și internaționale. Dintre cele mai importante distincții recente fac parte medalia de aur de la concursul Franz-Schubert, Viena, 2014 și două medalii de aur și o medalie de argint la competiția European Choir Games și Grand Prix of Nations, Magdeburg, Germania 2015, cea mai mare autoritate în domeniul muzical de la ora actuală.

Grație muncii și devotamentului celor 30 de membri activi, coordonați de managerul coralei profesor Ionuț Vichentie Ilisoi, au fost posibile colaborări internaționale de succes, soldate cu turnee în străinătate. Încă din 2004, Corala este un oaspete apreciat în metropolele europene și numără 124 de reprezentații de succes pe scene din Germania, Franța, Austria, Elveția, Belgia și Italia. În luna aprilie anul trecut, corala a concertat în sala Senatului a Parlamentului Bavarez din Munchen, Germania.

Corala funcționează de asemenea și ca o remarcabilă pepinieră de talente și de formare a soliștilor, repetițiile intense și tehnicile vocale spunându-și cuvântul în performanțele artiștilor care interpretează partiturile solo abordate de corul Cipran Porumbescu.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.