Zamca: Accident la intersecția de la UGIRA



La data de 01.03.2017, în jurul orei 07.00, în timp ce conducea autoturismul taxi, pe strada Zamca din municipiul Suceava, ajungând la intersecția cu strada Mărășești, un localnic de 49 de ani, nu a respectat semnificația indicatorului „Stop” și a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate.
În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 46 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.