Rădăuți: Mașină cu lemn transportat ilegal, confiscată de polițiști pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea

La data de 01.03.2017, ora 05.10, o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi, a oprit pentru control pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea din localitate, autoutilitara condusă de un tânăr de 19 ani, din comuna Frătăuţii Noi, care transporta material lemnos.
În urma controlului, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor Ocolului Silvic Marginea, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal, fără nici un document, cantitatea de 3,72 m.c. cherestea de esență brad.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, cu amenda în cuantum de 2.000 lei, materialul lemnos în valoarea de 1.718 lei a fost confiscat şi lăsat în custodia Ocolului Silvic Marginea, iar autoutilitara în valoare de 3.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul poliției, conform noilor reglementări legale în domeniu.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.