Proiect de educație plastică „Atelier de icoane pe sticlă”, la Hanul Domnesc

La Muzeul Etnografic Hanul Domnesc se desfășoară, vineri, 31 martie 2017, Proiectul de educație plastică Atelier de icoane pe sticlă realizat de elevi din cadrul Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu Suceava.

Ca urmare a parteneriatului încheiat între Muzeul Bucovinei și Colegiul de Artă, acest proiect educațional are ca scop colaborarea interinstituțională în vederea educării și implicării copiilor școlari în diverse activități extracurriculare, stimularea interesului elevilor pentru ceea ce reprezintă obiceiurile și tradițiile din Bucovina prin documentare și realizarea de lucrări practice, cultivarea aptitudinilor artistice ale copiilor, cât și transferul de experiență, metodologie și exemple de bună practică, în ambele sensuri, între unitățile partenere. Coordonatorii acestui proiect educațional sunt: profesorii Bliorțu Roxana și Miron Oana de la Colegiul de Artă și muzeograf Crușninschi Maria de la Muzeul Bucovinei, Serviciul Etnografie.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.