Peste 120 de metri cubi de material lemnos confiscat şi vehicule indisponibilizate de poliţişti în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice



Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.
În ultimele zile acţiunile au fost intensificate, fiind confiscaţi peste 120 m.c. material lemnos, indisponibilizate două autoutilitare şi aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei în domeniu.

Astfel, în perioada 01 – 02.03.2017, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din structurile de ordine publică din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, inclusiv cei din mediul rural, împreună cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Suceava şi ai Direcţiei Silvice Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.

În baza Planului de acţiune în SCUTUL PĂDURII 2017, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava, Serviciul de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu delegaţi din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia respectării regimului silvic, la o societate comercială cu sediul social în localitatea Comăneşti, jud. Suceava.
La finalizarea verificărilor, echipa de control a constatat că societatea comercială vizată, a livrat cantitatea de 114,919 mc cherestea răşinoase, cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţă legală, în sensul că a înscris în avizele de însoţire coduri unice invalide.
În cauză s-a procedat la confiscarea valorică a cantităţii de 114,919 m.c. material lemnos, în valoare de 61711,503 lei iar societăţii comerciale i-au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.000 lei pentru încălcarea prevederilor Lg. 171/2010 .

Tot la data de 02.03.2017, ora 14:00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Marginea, au oprit pentru control, pe un drum comunal neclasificat din localitate o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de către un bărbat de 27 ani, din comuna Cordăreni, județul Botoșani, care nu avea documente legale pentru materialul lemnos.
În urma inventarierii efectuată de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Marginea, s-a constatat că şoferul transporta cantitatea de 2,60 mc lemn.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art.19, al.1, lit. B, din L. 171/2010, materialul lemnos în valoare de 169 lei fiind confiscat.
De asemenea s-a procedat la indisponibilizarea autoutilitarei, în curtea Poliției Municipiului Rădăuți.

La 01.03.2017, ora 05.10, polițiștii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi, au oprit o autoutilitară, pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea din municipiul Rădăuţi, condusă de un bărbat de 19 ani, din comuna Frătăuţii Noi, care a prezentat documentele autoutilitarei şi documentele personale.
Cu ocazia controlului efectuat asupra autoutilitarei, s-a constatat că aceasta este încărcată cu material lemnos, respectiv cherestea lemn răşinoase, brad, pentru care proprietarul a declarat că nu posedă un aviz de însoţire sau alte documente de provenienţă, fapt pentru care a fost solicitat sprijinul unui lucrător silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea.
S-a procedat la inventarierea materialului lemnos, ocazie cu care s-a constatat că susnumitul transporta cantitatea de 3,72 m.c. cherestea lemn răşinoase, esenţă brad, în valoarea de 1718.64 lei.
Şoferul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 171/2010 M., cu amenda de 2000 lei, materialul lemnos fiind confiscat.
De asemenea, a fost confiscată şi autoutilitara în valoare de 3000 de euro, care a fost indisponibilizată în curtea Poliţiei municipiului Rădăuţi, urmând a fi introdusă în camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.