Percheziții la Pensiunea Cassandra din Neagra Șarului, într-un dosar de evaziune fiscală



La această oră, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, polițiștii din Buzău efectuează 27 de percheziţii la locuințele unor persoane și la sediile unor firme din 3 județe și din municipiul București, bănuite de evaziune fiscală.

La data de 2 martie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău efectuează 27 de percheziții domiciliare, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală.

Activitățile se desfășoară la locuințele unor persoane și la sediile unor societăți comerciale din județele Buzău, Vrancea, Suceava și din municipiul București.

La Suceava, o percheziție a avut loc la o firmă care între timp a fost radiată de la Registrul Comerțului, iar cea de-a doua la Pensiunea Cassandra din Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei. 

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 – 2014, patru persoane, având calitatea de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi constituit un circuit infracțional în vederea eludării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Circuitul ar fi avut la bază un sistem financiar – bancar fraudulos, în care ar fi fost angrenate societăți comerciale controlate de către persoanele bănuite.

Cei în cauză, prin acțiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăților implicate în circuitul infracțional a mai multor achiziții și livrări de bunuri și servicii, deducând ilegal T.V.A și diminuând artificial impozititul pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 360.000 de lei.

Polițiștii vor pune în aplicare 15 mandate de aducere.

La activități participă și poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău, Vrancea, Suceava, precum și ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.