Grevă spontană a lucrătorilor CFR

Astăzi, 22.03.2017, începând cu ora 7.00, a fost declanşată o grevă spontană a lucrătorilor din SNCFR SA. Ca urmare a acestei acţiuni, un număr de 14 trenuri au înregistrat întârzieri între 70 şi 200 minute.

Prefectul judeţului Suceava, doamna Mirela-Elena Adomnicăi, s-a deplasat în Gara Burdujeni, unde a discutat cu protestatarii, conducerea societăţii care gestionează transportul feroviar şi liderii de sindicat.

Principalele revendicări sunt legate de semnarea unui nou contract colectiv de muncă pe ramură, creşterea cu 22,57% a fondului de salarii din bugetul alocat companiei şi majorarea contravalorii tichetelor de masă.

Începând cu ora 11.00, traficul feroviar a fost reluat în condiţii normale, urmând ca salariaţii să aştepte deciziile ce se vor lua în urma negocierilor care se vor desfăşura în cursul zilei de astăzi, între liderii sindicali naţionali şi conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate SA.


Biroul de presă al Instituției Prefectului - judetul Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.