FOTO Festivități organizate la sediul IPJ Suceava cu ocazia Zilei Poliției Române

Data de 25 martie a fost desemnată ca Ziua Poliţiei Române prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002. La această dată se sărbătoreşte şi Buna Vestire, simbol aflat pe primul steag al Marii Agii, preluat în timp şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

Până la momentul revoluţiei de la 1848, instituţia care a precedat Poliţia a fost Agia, condusă de un Aga (denumire de origine turcească). În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat şefului poliţiei, Marele Aga Mihăiţa Filipescu, drapelul pe care se afla sigla Steagului Agiei. Sigla este însoţită de o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului care îi aduce vestea cea bună (Buna Vestire), conform site-ului oficial al Poliţiei Române, care împlineşte luni 195 de ani de la atestare.

Cele mai vechi atestări ale instituţiei cu sarcini poliţieneşti datează încă din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu. În aceste condiţii, Poliţia, ca dimensiune obligatorie a statului este la fel de veche şi la fel de actuală ca acesta.

Ea este o constantă a societăţii umane, fiind una dintre cele mai vechi instituţii cunoscute.

În fiecare an, cu ocazia zilei de 25 martie, oamenii legii organizează diferite activităţi pentru a sărbători Ziua Poliţiei Române în compania populaţiei în slujba căreia se află, pentru a-şi serba eroii şi pentru a-i aprecia pe cei mai buni.

În acest an, în data de 24 martie la orele 10, la sediul IPJ Suceava a avut loc ceremonia de avansare în gradul profesional următor a agenţilor şi ofiţerilor de poliţie. După intonarea imnului naţional, s-a dat citire mesajelor ministrului Afacerilor Interne şi şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române. Şeful inspectoratului de poliţie judeţean Suceava, a citit ordinele de avansare în grad şi i-a felicitat pe poliţişti. Au fost avansaţi la termen 59 de ofiţeri şi 114 de agenţi de poliţie.

Pentru activităţile deosebite desfăşurate în anul precedent, au fost avansaţi înainte de termen un agent şi un ofiţer de poliţie.

Totodată, au fost comemoraţi poliţiştii căzuţi la datorie, fiind ţinut un moment de reculegere şi fiind depuse coroane de flori tricolore la monumentul ridicat în cinstea acestora în faţa sediului IPJ Suceava.







Niciun comentariu

Un produs Blogger.