Adâncata: Șofer beat depistat lângă mașina neînmatriculată, pe DN 29A

La data de 25.03.2017, ora 16.40, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, a identificat oprit pe marginea DN 29A, din comuna Adâncata, un autoturism cu număr provizoriu de înmatriculare și lângă vehicul, pe conducătorul auto, un bărbat de 30 de ani, din județul Botoşani, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul este neînmatriculat, autorizația de circulație provizorie fiind expirată din 28.02.2017.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” şi „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.