marți, 14 februarie 2017

Vicovu de Sus: Șofer încătușat pentru că a refuzat testul cu aparatul alcooltest și recoltarea probelor biologice de sânge

Poliţiştii au atras atenţia în numeroase rânduri cu privire la pericolul social al infracţiunilor la regimul rutier, precum şi cu privire la măsurile legale incidente în aceste cazuri. Cu toate acestea, un alt bărbat a ajuns în arestul IPJ Suceava pentru că a nesocotit legislaţia rutieră şi a obstrucţionat poliţiştii în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

La 10.02.2017, în jurul orei 20.45, în timp ce acționa pe strada Protopop Ionel Maloș din orașul Vicovu de Sus, un echipaj de poliție, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care avea un mers sinuos, însă, conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea, blocarea și oprirea acestuia.
La volanul autoturismului, polițiștii l-au identificat pe un localnic de 49 de ani, care emana halenă alcoolică și care, în prezența membrilor familiei sale sosiți la fața locului, a devenit recalcitrant, motiv pentru care, s-a procedat la încătuşarea acestuia.
Ulterior, conducătorului auto i s-a solicitat să se supună testului cu aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat, după care, a fost condus la spital, unde, în prezența medicului de gardă, a refuzat și prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pentru refuzul recoltării probelor biologice de sânge, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, 11.02.2017 să fie prezentat procurorului de serviciu în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu