Vama: Accident mortal pe DN 17

La data de 26.02.2017, în jurul orei 19.40, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 17, în localitatea Vama, un bărbat de 43 de ani, din comuna Pojorâta, a surprins și accidentat grav un localnic de 46 de ani, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.
Victima a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, inclusiv prin efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, bărbatul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.