miercuri, 1 februarie 2017

Șoferul unei gunioere, beat la volan pe strada Gheorghe Doja

La data de 30.01.2017, ora 02.20, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Suceava, în timp ce desfășura activități de cercetare la fața locului pe strada Gheorghe Doja din Municipiul Suceava, în cazul unui accident rutier cu victime, au oprit un autovehicul special gunoieră, condus de un bărbat de 41 ani, din comuna Zvoriștea, angajat al unei societăţi de profil salubritate din municipiul Suceava.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că şoferul avea o îmbibație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Poliţiştii recomandă şi administratorilor şi responsabililor din cadrul operatorilor economici să dispună toate măsurile necesare astfel încât şoferii angajaţi să nu pună în pericole traficul rutier.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu