miercuri, 1 februarie 2017

Siret: Tamponare provocată de un șofer beat la intersecția străzilor Eroilor și Basarabiei

La 30.01.2017, ora 14.04, Poliția orașului Siret a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, pe strada Basarabiei din localitate, a avut loc o tamponare, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe str. Eroilor din orașul Siret, un localnic de 50 de ani, nu a acordat prioritate în intersecția cu str. Basarabiei, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o localnică, din impact rezultând avarierea ambelor vehicule.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii și de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 50 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu