Salcea: Mașină furată de ucenic din parcarea unui service

La 13.02.2017, ora 11.00, Poliția orașului Salcea a fost sesizată despre faptul că, în noaptea de 12/13.02.2017, persoane necunoscute au sustras din parcarea amenajată în proximitatea unei societăţi comerciale din localitate, autoturismul aparținând unui tânăr de 27 de ani, din municipiul Suceava.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 10.02.2017, victima a adus autoturismul la un atelier auto din orașul Salcea, fiind parcat în parcarea amenajată din spatele acestuia, iar la 13.02.2017, în jurul orei 08.30, administratorul firmei, a constatat lipsa vehiculului, ce a fost identificat abandonat cu avarii minore pe strada Nicolae Grigorescu, din localitate.
În urma activităților operative întreprinse de polițiști, autorul furtului a fost identificat ca fiind un minor de 16 ani, localnic, ucenic la atelierul auto unde fusese parcat autoturismul.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere ” și ,,furt în scop de folosință”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.