Moldovița: Localnic beat la volan a distrus un gard și a fugit de la locul accidentului

La data de 26.02.2017, în jurul orei 02.30, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 176, din comuna Moldovița, un localnic de 19 ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă, a lovit gardul împrejmuitor al unui imobil, pe care l-a distrus pe o lungime de circa 10 m, după care s-a răsturnat pe cupolă.
În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto, care nu a anunțat poliția și a plecat la domiciliu, fiind ulterior identificat de polițişti.
Întrucât prezenta leziuni, tânărul de 19 ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.