vineri, 3 februarie 2017

Marginea: Șofer beat imobilizat după o urmărire de un kilometru

La 31.01.2017, ora 12.20, în timp ce acționa pe raza de competență, o patrulă din cadrul Postului de poliție Marginea, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă, conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 1 km, reușindu-se blocarea în trafic.
Conducătorul auto, a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 42 de ani, care emana halenă alcoolică și care, a devenit recalcitrant, procedându-se la imobilizarea acestuia.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro