Bărbat reținut de polițiști pentru înșelăciune

În perioada 10-19.02.2017, polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat cercetări într-un dosar penal cu privire la un bărbat de 46 de ani, din orașul Băneasa, jud. Constanța şi un alt bărbat de 49 de ani, din comuna Limanu, jud. Constanța, specializate în comiterea de infracţiuni de înşelăciune cu ordine de plată, prin inducerea în eroare a unui număr de 6 societăţi comerciale din Suceava, Botoşani, Prahova, Bucureşti şi Ilfov. Aceştia, prin utilizarea în fals a datelor de identificare ale unor societăţi (nume, CUI, conturi bancare), au achiziţionat bunuri de pe site-urile de profil, în numele acestora, prin emiterea de ordine de plată falsificate.

La 19.02.2017, având în vedere faptul că, din investigaţiile efectuate a rezultat că cei în cauză urmau să-l inducă în eroare pe un bărbat din municipiul Suceava cu suma de 86.215 lei, reprezentând contravaloarea produselor şi aparatelor de fitness ce urmau a fi livrate, prin metoda sus-menţionată, pe raza municipiului Deva, județul Hunedoara, a fost organizată o activitate de prindere în flagrant a acestora, polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice sprijiniţi de polițiști din cadrul IPJ Hunedoara, intervenind în momentul consumării infracţiunii de înşelăciune.

În cauză s-au recuperat bunurile și restituite persoanei vătămate produsele care urmau să fie livrate, procedându-se totodată la ridicare unui autoturism în valoare de 7.000 Euro, suma de 25.000 lei, telefoane, cartele Sim și înscrisuri cu valoare probatorie.

În urma probatoriului administrat s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 46 de ani care și-a recunoscut fapta, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „înşelăciune”, „fals în înscrisuri sub semnătură privată” şi „uz de fals” pentru documentarea întregii activități infracționale precum și a identificarea tuturor persoanelor implicate.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.