24 de tarabagii din Piața Mare trimiși în judecată pentru contrabandă cu țigări



Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Danu Ionel Eugen, Nechita Doina, Barbă Nicolae, Gavrilovici Viorica și Ciuraru Petru Adrian cercetați sub control judiciar, precum și a inculpaților Cobelea Anna, Danu Olga Ivanivna, Dugan Larisa, Nechita Luminiţa, Rusu Cristina, Ciuraru Liliana, Clisu Toma Petru, Clisu Mihaela, Zabavschi Ghiocel Liviu, Cumpăratu Luminiţa, Lupu Olga, Şandru Sorin, Grosu Constantin, Grosu Maria, Tătărângă Violeta, Boariu Camelia Lăcrămioara, Luncaş Vladimir, Luncaş Mariana, Luncaş V. Vladimir cercetați în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

La data de 07.08.2015, lucrătorii din cadrul I.J.J. Suceava, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza mun. Suceava, au depistat pe str. Petru Rareş, în zona Pieţei Centrale din mun. Suceava o persoană de sex masculin în timp ce transporta într-un bagaj un număr de 100 pachete de ţigarete marca NZ GOLD Super Slim, de provenienţă extracomunitară, fără marcaje şi cunoscând că provin din contrabandă.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana respectivă a achiziţionat cantitatea de țigarete din incinta Pieţei Centrale din mun. Suceava, de la inculpata Cobelea Anna și ca acesta achiziționa în mod frecvent țigarete de la inculpatele Nechita Doina și Nechita Luminiţa.

După înregistrarea procedurală a acestei sesizări, în cadrul anchetei penale desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, a fost relevată existența unei rețele de distribuitori de produse de contrabanda. Inculpații susmenționați făcând parte din componența acesteia, desfășurau în mod frecvent activități de preluare, colectare, depozitare la domiciliu și în alte locații, transport și comercializare de țigări și alcool de provenienţă extracomunitară, respectiv Republica Ucraina, bunuri despre care cunoşteau că provin din activități de contrabandă.

Aceștia aveau ca zonă de desfacere Piața Agroalimentară centrală din municipiul Suceava, unde înstrăinarea țigărilor și băuturilor alcoolice era realizată pe baza unor prețuri prestabilite, în special față de clienți ocazionali. De asemenea, unii dintre inculpați dețineau tarabe destinate comerțului cu amănuntul în piață, folosindu-le ca paravan pentru actele ilegale.

În concret, activitatea rețelei de distribuitori, documentată și fixată procedural în intervalul august 2015 - aprilie 2016, s-a manifestat prin următoarele conduite relevante penale:

Faptele inculpatei COBELEA ANNA constând în aceea că, la data de 07.08.2015 a furnizat către numitul M.C., cantitatea de 100 pachete de ţigarete marca NZ GOLD Super Slim, de provenienţă extracomunitară, la data de 27.01.2016 a fost depistată în timp ce deţinea la masa 2A, din piaţa agroalimentară centrală a mun. Suceava, un număr de 172 (o sută şaptezeci şi două) de pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară, la data de 11.02.2016, a primit de la inculpatul LUNCAŞ VLADIMIR, cantitatea de 30 de cartuşe de ţigarete (300 de pachete) marca Rothmans, de provenienţă extracomunitară, la data de 29.03.2016 a preluat de la inculpata LUNCAŞ MARIANA (soţia inculpatului LUNCAȘ VLADIMIR) o cantitate nedeterminată de ţigarete într-o sacoşă de culoare neagră (din cercetări rezultând cantitatea de 90 pachete de ţigarete), la data de 13.04.2016 a deţinut împreună cu inculpaţii DANU IONEL EUGEN şi DANU OLGA IVANIVNA în incinta unei boxe situată la un imobil din mun. Suceava, cantitatea de 8.454 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci şi 294 litri alcool şi băuturi alcoolice, bunuri despre care cunoştea că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în formă continuată.

Fapta inculpatei DANU OLGA IVANIVNA constând în aceea că la data de 13.04.2016, a deţinut împreună cu inculpatul DANU IONEL EUGEN şi inculpata COBELEA ANNA în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, cantitatea de 8.454 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci şi 294 litri alcool şi băuturi alcoolice, la data de 19.04.2016, în jurul orelor 18:50, a valorificat în zona imobilului situat în mun. Suceava către numita P.M.V., cantitatea de 90 de pachete de ţigarete, marca ROTHMANS, de provenienţă extracomunitară şi cunoscând că provin din contrabandă, la data de 20.04.2016, în jurul orelor 09:00 l-a ajutat pe inculpatul DANU IONEL EUGEN să depoziteze cantitatea de 1500 pachete de ţigarete la o locaţie neidentificată, cantitate de ţigarete preluate de cel de-al doilea de la inculpata DUGAN LARISA, iar la data de 22.04.2016 în urma punerii în aplicare a unui mandat de percheziţie domiciliară la imobilul situat în mun. Suceava unde locuieşte fără forme legale împreună cu soţul ei inculpatul DANU IONEL-EUGEN, s-a descoperit şi ridicat cantitatea de 1.737 pachete ţigarete de proveninţă extracomunitară, bunuri despre care cunoştea că provin din contrabandă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în formă continuată.

Faptele inculpatei DUGAN LARISA constând în aceea că la data de 20.04.2016, în jurul orelor 09:00 a deţinut şi ulterior a predat inculpatului DANU IONEL EUGEN cantitatea de 1500 pachete de ţigarete, iar ulterior aacesta din urmă a fost ajutat de DANU OLGA IVANIVNA să o depoziteze la o locaţie neidentificată, iar la data de 22.04.2016, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa sa din mun. Suceava, a fost descoperită cantitatea de 448 pachete de ţigarete provenite din contrabandă, bunuri despre care cunoştea că provin din contrabandă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpatelor NECHITA DOINA şi NECHITA LUMINIŢA, constând în aceea că la data de 13.04.2016, au deţinut împreună în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, cantitatea de 8.627 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci şi 533,5 litri alcool şi băuturi alcoolice, cunoscând că provin din contrabandă, şi în incinta altei boxe a unui imobil situat în mun.Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 2124 pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară, de diferite mărci şi 243 litri alcool şi băuturi alcoolice, bunuri despre care cunoşteau că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpatei RUSU CRISTINA constând în aceea că la data de 13.04.2016 a deţinut în incinta boxei situate la imobilul din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 603 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci şi 28 litri alcool, bunuri despre care cunoştea că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Faptele inculpatului BARBĂ NICOLAE constând în aceea că la data de 13.04.2016, împreună cu inculpata GAVRILOVICI VIORICA, au deţinut în incinta a două boxe situate la imobilul din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantităţile de 700 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci şi 248,5 litri alcool şi băuturi alcoolice într-o boxa, respectiv de 5790 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci în cealaltă boxa, în total 6490 pachete de ţigarete şi 248,5 litri alcool şi băuturi alcoolice, iar la data de 22.04.2016, cu prilejul punerii în aplicare a mandatului de percheziţie la locuinţa inculpatului BARBĂ NICOLAE, acesta a aruncat din autovehiculul marca VW Passat cantitatea de 488 pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară pe care o transporta, bunuri despre care cunoştea că provin din contrabandă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Faptele inculpaţilor CIURARU PETRU-ADRIAN şi CIURARU LILIANA, constând în aceea că, la data de 13.04.2016, au deţinut împreună în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 8850 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci şi 74 litri băuturi alcoolice, bunuri despre care cunoşteau că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Faptele inculpaţilor CLISU TOMA PETRU şi CLISU MIHAELA, constând în aceea că la data de 13.04.2016, au deţinut împreună în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, cantitatea de 801 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci şi 90 litri alcool, cunoscând că provin din contrabandă, iar la data de 22.04.2016, au deţinut împreună cantitatea de 323 pachete de ţigarete provenite din contrabandă, descoperită cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa lor din mun. Suceava, bunuri despre care cunoşteau că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpatului ZABAVSCHI GHIOCEL LIVIU, constând în aceea că la data de 13.04.2016, a deţinut în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 1150 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, diferite mărci, cunoscând că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpatei CUMPĂRATU LUMINIŢA, constând în aceea că la data de 13.04.2016, a deţinut în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 56 litri alcool şi băuturi alcoolice, cunoscând că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpatei LUPU OLGA, constând în aceea că la data de 13.04.2016 a deţinut în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 3096 pachete de tigarete şi 38 litri de băuturi alcoolice, de provenienţă extracomunitară, cunoscând că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpatului ŞANDRU SORIN constând în aceea că la data de 13.04.2016 a deţinut în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 911 pachete de țigarete de provenienţă extracomunitară de diferite mărci şi 78,5 litri de alcool şi băuturi alcoolice, cunoscând că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpaţilor GROSU CONSTANTIN şi GROSU MARIA, constând în aceea că la data de 13.04.2016 au deţinut împreună, cantitatea de 1463 pachete de tigarete de provenienţă extracomunitară de diferite mărci şi 69 litri de alcool şi băuturi alcoolice, cunoscând că provin din contrabandă, în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, str. Avram Iancu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpatei TĂTĂRÂNGĂ VIOLETA, constând în aceea că la data de 13.04.2016, a deţinut în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 984 pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară de diferite mărci şi 66 litri de alcool şi băuturi alcoolice, cunoscând că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Fapta inculpatei BOARIU CAMELIA LĂCRĂMIOARA, constând în aceea că la data de 13.04.2016, a deţinut în incinta unei boxe situate la un imobil din mun. Suceava, str. Avram Iancu, cantitatea de 760 pachete de tigarete de provenienţă extracomunitară de diferite mărci şi 9 litri de alcool şi băuturi alcoolice, cunoscând că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Faptele inculpatului LUNCAŞ VLADIMIR, constând în aceea că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 11.02.2016 a livrat către inculpata COBELEA ANNA cantitatea de 300 pachete de ţigarete marca Rothmans de provenienţă extracomunitară, cunoscând că provenind din contrabandă, iar la data de 15.03.2016 împreună cu LUNCAŞ MARIANA, soţia sa şi LUNCAȘ VLADIMIR, fiul său, au transportat cu autovehiculul marca VW Transporter cantitatea totală de 100 pachete de ţigarete marca Kent, 158 pachete de ţigarete marca Rothmans şi 10 pachete de ţigarete marca Winston, toate de provenienţă ucraineană şi cunoscând că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă.

Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecatoria Suceava a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra următoarelor bunuri și sume de bani:
  • autoutilitară marca VW Trasport proprietatea personală a inculpatului LUNCAŞ VLADIMIR, precum şi a sumelor de bani în cuantum de 2921 USD şi 180 Euro, sume ridicate de la inculpata LUNCAŞ MARIANA;
  • un apartament și două garsoniere situate în mun. Suceava aflate în proprietatea inculpatului DANU IONEL-EUGEN, până la concurenţa sumei de 150.000 lei;
  • suma de 21.660 lei și 520 euro, ridicată de la inculpata COBELEA ANNA;
  • suma de 3.800 lei și 300 euro, ridicată de la inculpatul DANU IONEL-EUGEN;
  • suma de 3.319 lei, ridicată de la inculpata DUGAN LARISA;
  • suma de 40.123 lei, ridicată de la inculpata CUMPĂRATU LUMINIŢA;
  • suma de 403 lei, ridicată de la suspecta RUSU CRISTINA;
  • un imobil situat în mun. Suceava proprietatea comună a inculpaţilor ZABAVSCHI GHIOCEL LIVIU și CLISU MIHAELA (fostă ZABAVSCHI) până la concurenţa sumei de 35.000 lei;
  • un imobil situat în mun. Suceava, proprietatea comună a inculpatelor NECHITA DOINA și NECHITA LUMINIŢA, până la concurenţa sumei de 160.000 lei;
  • un imobil situat în com. Ipoteşti proprietate a inculpatei LUPU OLGA, până la concurenţa sumei de 40.000 lei;
  • un imobil situat în intravilanul satului Mitocaşi, com. Mitocu Dragomirnei, jud. Suceava, constând din suprafaţa de 250 mp teren curţi construcţii, o casă de locuit în suprafaţă de 98 mp şi o construcţie anexă şură cu grajd în suprafaţă de 57 mp, aparţinând inculpaţilor CIURARU PETRU-ADRIAN şi CIURARU LILIANA; două autovehicule marca VW aparţinând inculpatului CIURARU PETRU-ADRIAN şi un imobil în suprafaţă de 2500 mp teren arabil situate în mun. Suceava aparţinând inculpaţilor CIURARU PETRU-ADRIAN şi CIURARU LILIANA, toate 3 bunuri până la concurenţa valorii de 110.000 lei;
  • imobilul-locuinţă situat în mun. Suceava proprietate a inculpatului ŞANDRU SORIN, până la concurenţa sumei de 15.000lei;
  • imobilul-garaj situat în mun. Suceava proprietatea inculpatei TĂTĂRÂNGĂ VIOLETA, până la concurenţa sumei de 16.000 lei;
  • imobilul-locuinţă situat în mun. Suceava proprietatea comună a inculpaților GROSU CONSTANTIN şi GROSU MARIA, până la concurenţa sumei de 22.000 lei;
  • imobilul-locuinţă situat în com. Şcheia, jud. Suceava, proprietate a inculpatei BOARIU CAMELIA LĂCRĂMIOARA, până la concurenţa sumei de 10.000 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRIM PROCUROR,
Cătălin Chiochiu

Niciun comentariu

Un produs Blogger.