Zamostea: Incendiu la o locuință. Proprietarul a suferit arsuri de gradele I și II

Incendiu la o locuinţă, în localitatea Zamostea
23.01.2017, ora anunţării la 112 - 21:43

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zamostea, au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Zamostea.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul dormitorului, în holul casei, la planşeu şi la astereala acoperişului, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.
Proprietarul, în vârstă de 65 de ani, a suferit arsuri de gradele I şi II pe aproximativ 2% din suprafaţa corpului. Pompierii paramedici SMURD i-au acordat primul ajutor medical, după care l-au transportat la spital pentru tratament de specialitate.
Incendiul a fost lichidat la ora 23:25. Au ars dormitorul cu bunurile aferente pe o suprafaţă de 16 metri pătraţi, holul pe 5 metri pătraţi, planşeul pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, circa 4 metri pătraţi din astereala acoperişului, aparatură electrocasnică şi documente personale. S-au degradat pereţii interiori pe o suprafaţă de 65 de metri pătraţi, acoperişul pe 60 de metri pătraţi şi alte bunuri materiale.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din soba cu acumulare de căldură.


Purtător de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ

Niciun comentariu

Un produs Blogger.