marți, 31 ianuarie 2017

Zamostea: Bărbat mort într-un incendiu la o casă, în localitatea Răuțeni



Incendiu la o casă, în localitatea Răuţeni
30.01.2017, ora anunţării la 112 - 8:18

Militarii Gărzii de Intervenţie Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zamostea, au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din satul Răuţeni, comuna Zamostea.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, în interiorul locuinţei, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie. Persoanele aflate la faţa locului au declarat salvatorilor că în interior s-ar putea afla proprietarul, în vârstă de 85 de ani. Din nefericire, presupunerile vecinilor s-au confirmat. Odată cu localizarea flăcărilor, pompierii militari au pătruns în casă şi au extras din interiorul unei camere trupul neînsufleţit al bărbatului.
Incendiul a fost lichidat la ora 10:40.
Au ars planşeul încăperii şi astereala casei pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. Au mai ars obiecte de mobilier, materiale textile şi bunuri casnice. S-au degradat pereţii locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din soba cu acumulare de căldură.

Purtător de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu